Category Archives: Politica

PSD-ul national, regional si local = ruina

Zilele trecute au fost pline de framantari pentru unul din partidele politice aflate in opozitie si anume PSD, cel care cu PNL formeaza marele fas politic USL. Mai ciudat este faptul ca aceste framantari au aparut chiar de la liderul lor de la centru care, fiind controlat ca o marioneta de cuplul Iliescu – Nastase, a facut probabil cea mai mare prostie din viata lui care va duce in primul rand la distrugerea PSD-ului si in al doilea rand la scaderea increderii si asa umflate excesiv in sondaje a marii aliante social liberale. Cat de prost trebuie sa fii sa pierzi din mana sefia Senatului (pentru cei care nu stiu, presedintele Senatului este al doilea om in stat) doar pentru niste razbunari personale (dupa parerea mea, principalul om din spatele acestor actiuni amuzante in cadrul partidului, care vroia sa schimbe Romania in bine, este Adrian Nastase, ajutat de tatucul Iliescu, care nu a uitat alegerile interne de acum cativa ani cand a pierdut presedintia partidului in fata lui Mircea Geoana)? Dar si mai ciudat mi se pare mie sa excluzi din randurile partidului un om care, chiar daca a fost presedintele tarii doar pentru o noapte, a luat peste 5 milioane de voturi in 2009. PSD-ul s-a distrus singur cu aproximativ 1 an inainte de alegerile locale si parlamentare si a distrus si sansele unei aliante cotate cu sanse SF in sondajele de casa ale USL.

In acelasi in judetul Hunedoara, la Brad mai exact, un primar, tot psd-ist, si-a dat seama ca in anul care bate la usa nu mai are sanse sa castige datorita administrarii proaste de pana acuma si cica a intrat in greva foamei ca sa poata da vina pe guvernare pentru esecurile administratiei sale. Sprijinit de canalele TV nationale marca USL a incercat probabil sa fraierasca electoratul din Brad ca se sacrifica pentru cei din Brad. Eu spun ca de fapt si-a dat seama ca si-a umplut burta din banii contribuabililor fara sa munceasca pentru ei…

In Valea Jiului, in acelasi context, deputatul PSD de la Lupeni viseaza sa iasa pe strazi sa ii intrebe pe cei din Vale ce viata duc. Eu spun ca cel mai bine ar fi sa inceapa chiar cu Lupeni unde oamenii chiar o duc rau si unde sunt ignorati de o administratie rosie care ii duce spre pierzanie. La Petrosani, organizatia locala PSD a avut alegeri interne, dupa mandatul interimar de cateva luni bune, in urma excluderii vesnicului perdant HV. Si aici, dupa cum era de asteptat au aparut imediat nemultumiri in urma alegerilor interne si a urmat o plecare a unei gasti care a motivat plecarea prin alaturarea la o formatiune care ar fi creata pe viitor de Mircea Geoana. Parerea mea ca acel grupulet a plecat din cauza nemultumirii ca nu au mai ocupat nicio functie in biroul politic local, dar au vazut ca o buna motivare excluderea celui amintit mai sus. Mai ales ca grupul este condus de o persoana care nici ea nu mai stie de cate ori pleaca si revine la PSD.

Concluzia mea: PSD-ul la ora asta este cel ciudat si slab partid din Romania, asta datorita faptului ca s-au distrus singuri pe mana lor.

Anunțuri

Televiziunea si disperarea

Ieri, 16.03.2011, au avut loc mai multe evenimente importante in tarisoara noastra, si anume: o greva, anuntata ca fiind cea mai mare din istoria tarii si a opta motiune impotriva Guvernului Boc.

Greva mult trambitata a fost un mare esec. Televiziunile opozitiei anuntau, cu surle si trambite, inainte cu o zi de marea greva prezenta la aceste manifestari impotriva guvernului a circa 50.000-60.000 de persoane. Cand a fost sa fie marea greva, pe Realitatea TV pe la orele 12-14 anuntau pe banda galbena de Breaking News o prezenta impresionanta de 8.000 persoane. Dar stirea principala au deviat-o imediat pe faptul ca Ponta si Antonescu au iesit intre oamenii prezenti la greva. Era si culmea sa nu profite sa faca o baie de multime intre oamenii partidelor lor din toata tara, pe care le conduc cei doi amintiti mai sus. Oricum, cei doi mari conducatori ai USL o duc din ce in ce mai rau. La fiecare greva nici macar membri de partid nu mai asculta de ei sa vina pana la Bucuresti doar pentru disperarea celor doi conducatori.

Dupa cum se stia, inca de la inceput, motiunea impotriva Guvernului Boc a fost respinsa in Parlamentul Romaniei. Ceea ce a fost interesant legat de acest subiect este faptul ca Realitatea TV oferea un premiu de 100.000 euro pentru un norocos care raspundea la intrebarea „Trebuie sa plece Guvernul Boc? De ce?”, pana la ora 21. Motivarea Realitatea TV a fost urmatoarea: „Concursul este unul care are drept scop educarea publicului în sensul participării acestuia la un exerciţiu civic de evaluare a activităţii Guvernului.” Parerea mea este alta: ori SOV a aruncat o asa suma in joc ca sa creasca audienta si asa dusa de tot in jos, ori a fost un teatru ieftin, cu o castigatoare dinainte stiuta (prea repede a aparut castigatoarea in direct…), ori Ponta si Antonescu, prin sponsorii rosii au aruncat suma in joc pentru a atrage privitorii sa asculte jignirile si aberatiile politice la adresa Guvernului Boc (cea din urma, probabil cea mai plauzibila varianta). Oricum, din ce in mai penibil ceea ce se intampla la Realitatea TV si Antena 3 care scriu, jignesc si ataca la comanda USL.

Inca un exemplu al implicarii USL in televiziune si nu numai. Va mai amintiti de „Adrian Sobaru, electricianul de la TVR care înainte de Crăciun s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului, are un băiat în vârstă de 15 ani bolnav de autism.”? Ce credeti ca s-a anuntat aseara? „Corina Drăgotescu, moderatoarea emisiunii Bursa pariurilor de miercuri seară l-a anunţat pe Adrian Sobaru că Realitatea TV îi ofera 1.000 de euro în fiecare lună fiului său, până când acesta va împlini vârsta de 18 ani.” Oare este o recompensa pentru gestul de curaj din Parlament a lui Adrian Sobaru sau chiar este o fapta buna a USL?

P.S: era sa uit de inca un mega-extra-ultra eveniment din Romania, din data de 16.03.2011. S-a nascut David… David si mai cum? se vor intreba multi. David Maruta, baiatul de nota 10 al cantaretei de 2 bani, Andra Maruta. Iata si o stire preluata din Click: „Medicii de la „Regina Maria” au declarat că şi copilul, şi mama sunt sănătoşi şi că micuţului David i s-au recoltat şi stocat celule stem. Astfel, pe lângă cei 9.900 de lei pe care i-au plătit pentru naştere, Andra şi Cătălin au mai scos din buzunar 1.560 de lei.” Oare o mai avea bani si de un pampers? 🙂

Circ parlamentar

Nu voi insista mult asupra acestui subiect, din lipsa de timp, dar nu am cum sa trec peste circul din Parlamentul Romaniei. Ceea ce se intampla zi de zi, in ultima vreme, in sala de plen a Camerei Deputatilor te lasa cu un gust cel putin amar, din toate punctele de vedere. Sa fie afisate tot felul de bannere in Camera Deputatilor, atat de opozitie cat si de putere, in loc sa se treaca la munca, nu este un lucru tocmai normal. Comportamentul unor parlamentari, pigmentat cu „injuraturi romanesti” (cum au afirmat unele televiziuni nationale – era culmea sa se injure in engleza, dar nu ar fi fost ceva iesit din comun conform pupincurismului roamanesc) este de nivelul unui copil de 7 ani din jurul blocului, care nu prea a avut parte de educatia primordiala din primii ani de umanitate de acasa.

Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult la parlamentarii nostri, este faptul ca acestia cu mare nerusinare parasesc sala de plen cand li se scoala lor ceva. Nu ajungea faptul ca multi dintre ei chiuleau cu nonsalanta, acuma pleaca pe fata din sala. Cum ar fi daca toti am pleca de la locul de munca cand am avea chef, sau cand ne-am satura de mutra celor care ne sunt superiori in functie? Oare ne-ar mai da cineva banii de salar daca am parasi locul de munca cand avem chef? Ca de obicei, din pacate, aratam si la cel mai inalt nivel de ce suntem in stare. De nimic…

„Englezismul” din romani

Aseara, recunosc, din greseala, m-am uitat la Stirile Pro TV, unde in jurul orei 22.51 intr-o relatare de 2 minute se prezenta faptul ca unii dintre politicieni si-au facut cont de facebook pentru a comunica, zic ei, mai usor cu alegatorii. Ceea ce m-a distrat cel mai mult au fost cuvintele deputatului PNL – Alina Gorghiu: „daca esti om politic in anul 2010, cred ca eu ca este un must”. Must? Nu, nu este sucul dulce care nu a inceput inca sa fermenteze, obtinut prin zdrobirea si presarea boabelor de struguri sau a altor fructe ori plante, conform DEX. In loc de cuvantul american trebuia sa zica ca este un lucru necesar sau cum a spus amuzant prezentatorul – „must? Adica-i musai”.

Pe blogul ei personal, „avocatul tau in Parlament”, in frunte cu sintagma „putin blog, mai multa politica”, continua azi cu o postare pe blog in care ne prezinta avantajul retelelor sociale, cum poti fi prieten si cu cei care in realitate iti sunt dusmani, exemplul doamnei fiind domnul Marian Vanghelie, pentru cei care nu stiu inca, marele analfabet al PSD-ului.

Din ce am observat cei doi pot fi extraordinari prieteni pentru simplul fapt ca limba romana nu este prietena cu ei sau pur si simplu nu o stapanesc asa bine. Domnul Vanghelie pentru ca doar cu atata creier l-a inzestrat mama natura, doamna Gorghiu probabil obsedata de „linsul” limbii engleze pentru imbunarea sentimentelor americanilor care fac ce vor din (si cu) tara noastra. Pacat ca nici macar cei care ne reprezinta nu mai stiu ce limba trebuie sa vorbim. Asta deoarece plecam capul mereu…

P.S. nu am pretentia ca sunt as in stapanirea limbii romane, exact ca si informatica, cel care afirma ca ar fi as in domeniul lingvistic este un ratat din start. Problema este ca noi nu suntem mandri de nimic, nici macar de limba noastra si folosim niste termeni lingvistici care ne lasa reci in fata relatarilor fara sens a politicienilor de 2 bani din tara noastra.

Flacara violet

Acest post il scriu din amuzament pentru ca am dat din intamplare de o chestie care mi-a adus aminte de finalul campaniei de la prezidentiale. Am stat un pic ca nu stiam la ce categorie sa plasez acest post, la politica sau software, dar pana la urma tot la politica este locul lui deoarece are legatura cu „flacara violet” amintita de Mircea Geoana ca si scuza a infrangerii sale.

Ieri din plictiseala am zis sa schimb si eu skin-ul de la Yahoo Messenger 10. Este prima oara cand ma uit la denumirile acestor skin-uri si ce credeti ? Dau de un skin numit „Violet flame” adica nici mai mult, nici mai putin – „Flacara violet”. Probabil toti membri de partid cu carnet portocaliu au folosit in timpul campaniei si nu numai acest skin – glumesc bineinteles. Nu cred ca Yahoo s-a folosit de vrajitoarele din Romania sa faca acest skin si sa il faca pe Basescu presedinte dar, daca peste tot violetul a devenit o obsesie pentru PSD-isti, am zis ca merita sa mentionez acest skin de la compania americana Yahoo.

In concluzie, aveti grija cand, cu cine si ce skin folositi …

„Oportunistul” Ponta

Titlul acestui post este foarte sugestiv. Sambata toata ziua, continuand intreaga noapte, Realitatea TV si Antena 3, ne-au prezentat Congresul PSD ca apoi in cursul zilei de duminica toti comentatorii politici erau invitati sa isi spuna parerea in legatura cu acest congres maraton. Practic sambata s-a intamplat ceea ce trebuia si se asteptau multi sa se intample. Ponta nu a castigat pentru ca ar fi noul Messia al PSD-ului. A castigat pentru ca a fost sprijinit in jocul de culise de toti maharii PSD-ului care vroiau ca Geoana sa fie schimbat din functie. Numai asa putea sa castige acest copil batran al aripii tinere din PSD. A avut noroc si cu valul dorintei de devanghelizare, primarul unui sector din Bucuresti fiind marele sustinator/sustinut a lui Geoana. Norocul a fost de partea lui Ponta, copil de Bucuresti, dar suprinzator „gorjenizat” probabil pentru ca nu avea loc in capitala, unde a crescut si a studiat toata viata lui. Interesanta si reactia organizatiilor PSD din Valea Jiului, care mari sustinatori pana in prezent a „prezidentului” Geoana au devenit marii pupincuristi ai noului print PSD-ist.

Multi comentatori vad in Ponta o imagine buna si revenirea PSD-ului in titulatura de cel mai puternic partid din Romania. Parerea mea este ca prin alegerea lui Ponta PSD-ul si-a semnat definitiv sentinta de scindare si picaj in ochii electoratului. Semnalul scindarii a fost dat in primele 36 de ore de plecarea mai multor deputati si senatori din randurile partidului. In opinia mea Ponta, la 38 de ani, este prea tanar sa controleze jocurile de culise ale maharilor din acest partid. Practic, in aceste conditii, Crin Antonescu urca lejer pe locul 2 in lupta dintre PDL, PNL si PSD.

P.S: prin „numirea din culise” lui Ponta la conducerea PSD am observat un lucru interesant, si anume faptul ca cele 3 partide principale din Romania, au la conducerea lor personaje care s-a nascut in zodia Fecioarei: Emil Boc – 06.09.1966; Crin Antonescu – 21.09.1959; Victor Ponta – 20.09.1972.